David Beckham a debutat la AC Milan. Starul englez, împrumutat de la LA Galaxy, a îmbrăcat pentru prima dată tricoul rosso-nero, în partida amicală pe care gruparea milaneză a disputat-o astăzi în compania germanilor de la Hamburg.
Beckham a început ca titular, în linia de mijloc a Milanului, alături de Pirlo și Ambrosini (Ronaldinho a jucat în spatele vârfurilor Pato și Shevcenko), și a evoluat doar în prima repriză. După pauză, Beckham, care a intrat mai greu în joc și nu a prea impresionat, a fost schimbat cu Flamini.
Englezul are o scuză însă: a forțat debutul la Milan, după ce a resimițit o problemă musculară, la ultimul antrenament dinaintea amicalului cu gruparea germană.
AC Milan a câștigat cu 5-4, după penalty-uri, amicalul cu Hamburg, după ce la finalul celor 90 de minute scorul era egal, 1-1. Ronaldinho a deschis scorul din penalty, pentru rosso-neri, în minutul 63, dar Benjamin a adus egalarea pentru germani, patru minute mai târziu. La loviturile de departajare s-au impus italienii, deși au ratat un penalty prin Emeson, dar Thiago Neves și Aogo au fost ghinioniștii lui Hamburg, iar Flamini a transformat penalty-ul decisiv.
Amicalul cu Hamburg a fost singurul meci pe care gruparea rosso-nero l-a susținut în cantonamentul din Dubai. Duminică, Milan se va deplasa la Roma, pentru meciul din prima etapă a returului din Serie A, cu fosta echipă a lui Cristi Chivu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER